Campania “Scrie corect în Limba Română” – partea a doua

limba-romana-obligatorie-pentru-functionarii-publici-cei-care-nu-o-stapanesc-vor-fi-concediati-147660Înainte de a continua campania “Scrie corect în Limba Română” vreau să le mulţumesc celor care s-au alăturat acestui demers. Am primit semnale pozitive  atât din partea bloggerilor cât şi din partea unor studenţi, ceea ce mă face să sper că astfel de iniţiative nu sunt zadarnice.

În prima parte a campaniei am vorbit despre punct – când se foloseşte punctul, când nu se foloseşte, dar şi care sunt excepţiile când putem folosi punctul fără să încălcăm vreo regulă. Astăzi vom continua cu virgula.

2. Virgula – câteva explicaţii de bază

Virgula este un semn de punctuație care delimitează grafic unele propoziții în cadrul frazei și unele părți de propoziție în cadrul propoziției. Arată o pauză foarte scurtă în citire și separă diferitele părți ale propoziției sau unele propoziții în cadrul frazei.

Virgula este lipită de textul dinaintea sa şi e urmată obligatoriu de un spaţiu alb, după modelul: …text, text…  Fac excepţie – adică nu se lasă un spaţiu după virgulă – enunţuri de tipul cifrelor cu zecimale (102,8) etc.

Spre deosebire de punct, unde oprirea din citire arată încheierea ideii, pauza făcută la virgulă este pentru a găsi o continuare a celor exprimate până în acel moment.

Deși este semn de punctuație, virgula (neprecedată, dar, bineînțeles, urmată de blanc) se folosește uneori cu o funcție asemănătoare cu a cratimei:

  • în interiorul unor locuțiuni adverbiale cu structură simetrică: cu chiu, cu vaide bine, de rău;
  • între interjecții identice care se repetă (boc, boccioc, cioc, ciochai, haiham, hammac, macmiau, miaunani, nani) sau între interjecții cu valoare apropiată (trosc, pleosc);
  • între cuvinte care se repetă — identic (doar, doar) — sau cu unele modificăriîncet, încetișor.

Acestea se pot despărți și prin cratimă (cioc-cioc-ciocdoar-doarîncet-încetișor) sau, în cazul interjecțiilor, prin semnul exclamării (boc! boc!trosc! pleosc!). Succesiunile de interjecții cu valori diferite se scriu în cuvinte separate (ia hai).

Când se pune virgulă

a) In propoziţie, se pune virgulă:
■ între  părţi de propoziţie de acelaşi fel, atunci când nu sunt legate prin şi copulativ ori prin sau:
subiectul  multiplu,  urmat sau nu  de determinări:
Caietele îngrijite,  cărţile  curate, creioanele bine  ascuţite caracterizează un elev conştiincios.

numele predicativ multiplu, urmat sau  nu de determinări:
Mihaela este înaltă, suplă, graţioasă în   mişcări.

* atribute de acelaşi fel:
Şi-a  cumpărat o maşină roşie, luxoasă, elegantă. -   

* complemente de acelaşi fel:
Sunt pasionat de dans, muzică,  excursii.

■ între substantiv şi apoziţia explicativă, iar dacă după ea mai urmează şi altă parte de propoziţie, apoziţia se  intercalează între virgule:
L-am văzut pe Mihai, fratele tău.
Minai, fratele tău, a  plecat la film.

■ după o construcţie gerunzială sau participială, care este  aşezată la începutul frazei:
Văzând acestea,  m-am supărat.
Ajuns acolo, am vorbit cu directorul.

■ complementele  circumstanţiale  aşezate între subiect şi predicat se marchează prin virgule, dacă subiectul se  află în faţa predicatului:
Povestea, în situaţia de faţă, pare  reală.
George,  nemaiputându-se stăpâni, se  repezi la ea.

■ în cazul schimbării de  topică se intercalează între virgule un complement circumstanţial:
Acesta e autorul pe care l-aţi  citit, la insistenţele  mele, acum  câţiva ani?

■ se intercalează între virgule cuvinte sau  construcţii incidente:
Şi iată cum, mulţumită   eforturilor voastre, aţi reuşit să  învingeţi.

■ după adverbele de afirmaţie sau negaţie:
Desigur, s-a înşelat. Nu, nu m-am înşelat.

■ după un substantiv în cazul vocativ:
Grigore, vino repede.

■ după interjecţii:
Ei, ce veste îmi aduci?

■ conjuncţia aşadar şi locuţiunea conjuncţională prin urmare, aşezate  în interiorul propoziţiei se pun între virgule:
Luni, aşadar, ne  pregătim de plecare.
Vom pleca, prin urmare, toţi  în aceeaşi zi.

■ In situaţia  raportului de coordonare între propoziţiile frazei.
• propoziţiile  juxtapuse se despart prin virgulă: A venit, /aplecat /şi nici n-am observat./
• se  pune virgulă între coordonate de orice fel: Vreau/ să citesc, /să ascult  muzică, /să mă relaxez. – completive directe;
• între  coordonate adversative: S-a întors acasă, dar nu l-am auzit.
• între  coordonate disjunctive, când încep amândouă cu ba, când, fie, ori, sau:
Ba vine, / ba pleacă.
Când nu  vede, / când nu aude.
Fie vrea,/ fie nu  vrea, /tot va da examen.
Ori ştie, / ori habar  n-are despre ce e vorba?
Sau se duce la film, /sau stă acasă.

• se  pune virgulă totdeauna înainte de o coordonată conclusivă:
învaţă  superficial, / aşa că nu va lua examenul.

• se pune virgulă  înainte de conjuncţia şi atunci când este narativă:
Şi-au mers,  şi-au mers, şi-au mers, până au   ajuns la o pădure de aramă.

 

Când NU se pune virgulă

NU se pune  niciodată  virgulă:
între părţi de propoziţie de acelaşi fel  atunci când sunt legate prin şi copulativ ori prin sau:
Elevii şi profesorii se  înţeleg bine.
Luni sau marţi vom  pleca? …

între subiect şi predicat:
Elena învaţă.

*complementele  directe şi indirecte aşezate după predicat:
El a cumpărat o carte interesantă.
Am dat florile mamei mele.

*conjuncţiile  însă,  deci  şi  adverbul  totuşi, aşezate  în interiorul unei propoziţii:
Am câştigat premiul fără însă niciun  sprijin.
A plecat deci fără niciun anunţ prealabil.
A venit totuşi destul  de repede.

NU se despart niciodată  prin virgulă:

*coordonatele legate prin şi copulativ ori prin sau:

George  învaţă / şi scrie poezii.
A chiulit /sau este într-adevăr bolnav?

• propoziţiile  subiective şi predicative nu se despart de regentă prin virgulă, indiferent de  locul lor faţă de regentă:

Ar râde /cine i-ar afla intenţiile.
Ce simţea /era /că va face un gest necugetat.

•  atributiva neizolată nu se desparte  niciodată de cuvântul pe care-l determină:
El seamănă cu sora lui / care este brunetă. Am  cumpărat cartea / pe care o căutam de atâta timp.

• propoziţiile,  completive de agent nu se despart prin virgulă de regenta lor:
Aceste măsuri au fost luate / de  cine este interesat pentru siguranţa statului.

 

De reţinut! 

Pãrţile de vorbire sau propoziţiile legate prin “şi”, “sau” ori “ori” nu se despart prin virgulã. Pãrţile de vorbire sau propoziţiile se despart prin virgulã legate prin: “nici”, “dar”, “iar”, “însã”, “ci”, “şi”, “dar şi”, “precum şi”, “deci”, “prin urmare”, “aşadar”, “în concluzie”.

Propoziţia atributivã nu se desparte prin virgulã. “E o colegã cãreia îi datorez mult”. Doar propozitia atributivã ce exprimã ceva suplimentar se desparte prin virgulã: “Sã trecem la ceilalţi munţi, a cãror origine este vulcanicã”. “Vederea acestei lupte, care i se pãruse iniţial…”.

Se pune virgulã înainte de: “dar”, “iar”, “însã”, “ci”, “precum şi”, “deci”, “prin urmare”, “aşadar”, “în concluzie”.

Scrie un comentariu

Un comentariu

Părerea ta

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Blogul lui Tavi

Pune punctul pe i

Mihai

'O carte cu coperţi albe şi pagini negre'

Voluntar pentru iubire

Din dragoste pentru necuvantatoare

Honey Bi's

Un blog...cu de toate! (fără ceapă)

Colțul Cultural

Repaus cu cap

Maria Magdalena Danaila's Blog

altfel decat pe scena

whenmum

mum(ing), searching, walking, living, smiling

Aurescu - Despre nimic

It is about nothing

Stropi din sufletul meu

Pentru-a dărui suspine Mult efort nu-i necesar, Însă pentru a face-un bine E nevoie de mult har.

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Tinerii pentru dreptul la viaţă (TDV)

Voluntariatul - cheia spre succes în promovarea unui mod sănătos de viaţă

Blogul lu' Ratzone

Un blog de bun simt

Calea spre succes

Blog despre oameni de succes in viata, cariera, film, muzica, gandire si realizarile lor

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 501 other followers

%d bloggers like this: