„Am fost medic la Auschwitz” de Miklós Nyiszli

Am terminat de câteva minute de citit cartea „Am fost medic la Auschwitz” şi privesc în gol spaţiul alb din faţa mea. Nu ştiu dacă am să reuşesc, până la urmă, să încropesc câteva fraze. Este greu să scrii despre Holocaust. Ce-ai putea spune ştiind că şase milioane de suflete n-au avut nici o şansă pe drumul pieirii din programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat cu atâta aplomb de minţile diabolice ale regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler? Sau când cei scăpaţi din infern relatează, cu spaima de care nu vor scăpa vreodată, despre experimentele pe care medicii germani le făceau în lagărele de concentrare de la Auschwitz, Dachau, Buchenwald, Ravensbrück, Sachsenhausen și Natzweiler asupra oamenilor vii?…

Răsfoiesc câteva statistici. Estimările arată că numărul total al victimelor este între 9 şi 10 milioane. Pe lângă evrei, şi-au mai găsit sfârşitul aproximativ o jumătate de milion de romi, milioane de prizonieri de război sovietici, cei care erau trimişi la muncă forţată, homosexualii, persoanele cu handicap fizic şi/sau psihic, cetăţeni polonezi sau ai altor popoare slave, opozanţi religioşi şi opozanţi politici.  O mare de oameni pe de o parte, şi cel de-al Treilea Reich pe de altă parte.

Am văzut cele mai bune filme, din punctul meu de vedere, în care sunt descrise ororile săvârşite, cu bună ştiinţă, în lagărele de concentrare şi exterminare: Schindler’s List (1993), Auschwitz: The Nazis and the Final Solution (2005), The Boy in the Striped Pyjamas (2008), The Pianist (2002), The Grey Zone (2001), Katyn (2007) şi Judgment at Nuremberg (1961).  Citisem multe comentarii cu privire la cartea autobiografică „Am fost medic la Auschwitz” – „Dr. Mengele boncoló orvosa voltam az Auschwitz-i krematóriumban” – şi chiar mi-a fost recomandată de câteva ori, aşa că am vrut neapărat să o găsesc. Cu un stil simplu – acum, după ce am citit-o, nici nu mi-o imaginez scrisă altfel – medicul Miklós Nyiszli relatează atrocitățile la care a fost martor în lagărul de exterminare Auschwitz.

„Subsemnatul dr. Nyiszli Miklos, medic, fost deţinut în lagărul de concentrare de la Auschwitz, tatuat cu numărul A 8450, am scris – fără patimă, fără nici o exagerare, evitând orice efect de stil şi respectând întocmai adevărul – această carte despre cele mai întunecate pagini din istoriei omenirii, întrucât mi-a fost dat să fiu martor ocular şi să trăiesc sub ameninţarea crematoriilor şi a rugurilor de la Auschwitz, ale căror flăcări au mistuit milioane de bărbaţi, femei şi copii.”

Aşa îşi începe cartea dr. Nyiszli Miklos. Sunt 229 de pagini care vorbesc de la sine, pe care Pierre Daix, scriitor comunist, le numea unul dintre cele mai zguduitoare acte de acuzare ale secolului în care trăim. Toate aceste mărturii au constituit, de altfel, parte integrantă a materialului acuzării în procesul de la Nürnberg.

În mai 1944, la Auschwitz au ajuns Nyiszli Miklos cu soţia şi fiica sa. Atunci când a aflat că era specializat în anatomia patologică şi în medicina legală, Mengele l-a scos din rândul ce avea să ia calea crematoriului. Câteva zile mai târziu l-a inclus în „Sonderkommando” şi, mai târziu, l-a făcut mâna sa dreaptă. Soarta celor din Sonderkommando era doar o chestiune de timp: 4 luni se bucurau de multe privilegii, dar la finele acestor luni trebuiau eliminaţi pentru că ştiau întreg adevărul din spatele sârmelor ghimpate. Salvarea lui Nyiszli Miklos a fost, de fiecare dată, faptul că Mengele avea nevoie de el pentru a-şi duce mai departe „studiile” de medicină legală asupra cazurilor de sinucidere, experimentele pe gemeni sau cercetările anatomo-patologice ale anomaliilor de creştere.

Martor al directivelor date de doctorul Mengele şi colegii săi, dr. Nyiszli Miklos demască în cartea „Am fost medic la Auschwitz” minciunile şi teoriile false în baza cărora s-a dus războiul împotriva lumii întregi şi au fost exterminaţi până şi sugarii. În ochii naziştilor: „Rusia este, în întregime, o stepă mongolă, sălbatică. Franţa este ţara unui popor măcinat de sifilis şi în curs de dispariţie. Englezii, începând cu primul ministru şi până la ultimul cetăţean suferă de delirium tremens din cauza whisky-ului scoţian.„

Mengele şi-a păzit straşnic ideile, proiectele şi actele medicale prin care mii de suflete au fost sacrificate pentru a-şi domoli curiozitatea bolnavă. Lumea nu trebuia să afle nimic, iar opinia publică trebuia asigurată cumva că nici una din bănuielile ce vehiculau uneori nu era adevarată. Şi au găsit imediat o cale.

„În luna iunie sau iulie li s-au distribuit oamenilor din barăcile suprapopulate o sută de mii de cărti poştale, obligându-i să scrie vreunui cunoscut de-al lor. De asemenea li s-a poruncit ca la adresa expeditorului să nu figureze Auschwitz sau Birkenau, ci Waldsee. Această localitate se află la frontiera Elveţiei. Cărţile poştale au plecat, şi răspunsurile au sosit. Eu am fost martor ocular când scrisorile de răspuns – cam cincizeci de mii la număr – au fost arse pe un rug pregătit în curtea crematoriului. De altfel ele nu mai puteau fi remise destinatarilor pentru că, până să sosească răspunsul, toţi fuseseră arşi. Pentru ce au organizat această acţiune? Pentru a linişti şi a induce în eroare opinia publica mondială!„

Supranumit „Îngerul morţii”, Mengele este considerat unul dintre cei mai mari criminali de război. A fost „vânat” ani la rând, însă niciodată prins.

În expunerea sa introductivă la începerea Procesului de la Nurnberg, acuzatorul principal din partea S.U.A. – Robert H. Jackson, referindu-se la crimele împotriva umanităţii săvârşite de nazişti în cel de-al Doilea Razboi Mondial, a declarat:

„Cele mai bestiale şi cele mai numeroase crime au fost cele plănuite şi săvârşite de nazişti împotriva evreilor… Istoria nu cunoaşte crime îndreptate simultan împotriva unei asemenea mase de oameni, crime săvârşite cu atâta cruzime premeditată… Germania se transformase într-o uriaşa temniţă. Vaietele victimelor ei au fost auzite în lumea întreagă şi au facut să se cutremure întreaga omenire civilizată.”

Pun cartea deoparte şi ştiu că-mi va rămâne mult timp în minte. Le dau dreptate celor care mi-au recomandat-o: nu neg calitatea filmelor amintite mai sus, dar nimic nu se compară cu însemnările acestui om care, după ce a scăpat din lagărul de la  Auschwitz, a refuzat să mai facă vreodată autopsii.

Posted by Mihaela Bândar on 14 iulie 2013

https://cutiacupraline.wordpress.com/2013/07/14/am-fost-medic-la-auschwitz-de-miklos-nyiszli/